Tyrese Haliburton a revenit pe teren în meciul de pregătire al Indiana Pacers, pe 7 octombrie, la Ames, Iowa, unde a jucat 16 minute și a înregistrat 7 puncte și 6 pase decisive în victoria cu 123-112 în fața Minnesota Timberwolves. Este primul meci al celor două sezoane ale gărzii de două ori All-Star după ruperea tendonului lui Ahile dreptul din Game 7 al finalei NBA din 2025.
Pentru 16 luni, gardul a așteptat răbdător, apoi din ce în ce mai puțin răbdător, să revină pe teren. Meciul a avut loc chiar în Ames, la Iowa State University, alma mater-ul său, ceea ce a transformat partida într-o revenire acasă dublă. Era primul său meci în arena universității după șase ani. Studenții au stat la coadă cu o noapte înainte pentru a intra în secțiunea studenților și pentru a primi un tricou galben cu chipul lui Haliburton și inscripția „Cyclone Hali”.
Cu 4:27 rămase din primul sfert, în preseason-ul de deschidere împotriva Timberwolves, Haliburton a savurat un alt moment: prima sa pauză. „Eram obosit de moarte”, a spus el râzând după meci. „Dar chiar și așa, tot simțeam: «Omule, joc din nou».”
La prima posesie a echipei sale, un Haliburton nerăbdător a trimis o pasă fără privire spre Andrew Nembhard, dar mingea a ieșit în afara terenului. La posesia următoare, el a condus un 2 contra 1 alături de Pascal Siakam și a finalizat cu un crossover urmat de un șut de la 4,5 metri, primul său coș după mai mult de un an.
Adrenalina serii l-a purtat prin cele 16 minute de joc. Pacers au câștigat cu 123-112.
„Am propriile mele așteptări interne”, a declarat Haliburton. „Dar scopul nostru este să câștigăm un campionat. Asta nu s-a schimbat niciodată.”
Sezonul Pacers și drumul echipei din Indiana spre redevenirea în prim-plan depind tocmai de aceste așteptări. Ultima dată când a fost sănătos, Haliburton a oferit una dintre cele mai bune serii de momente decisive din istoria playoff-ului NBA, cu o aruncare care a egalat sau a adus victoria în fiecare dintre cele patru runde din 2025.
O echipă greu de descifrat
Indiana conducea în primul sfert al Game 7 din Oklahoma City, înainte ca Haliburton să își rupă tendonul lui Ahile, iar Thunder a ajuns apoi în cartea recordurilor. În timp ce Haliburton și-a petrecut sezonul 2025-26 în recuperare, Pacers au câștigat doar 19 meciuri.
Aceasta face din Indiana una dintre cele mai greu de descifrat echipe înainte de sezonul 2026-27 al NBA. Deși a ajuns în finala de conferință în 2024 și din nou în 2025, echipa este proiectată să câștige doar 42 de meciuri și este clasată pe locul 10 în Conferința de Est, conform indicelui Basketball Power Index.
„Nu mă uit prea mult la asta”, a spus Haliburton. „Toată echipa se poate identifica cu asta. Cu toții ne-am simțit așa într-un fel sau altul.”
Pacers sunt ultima echipă care a învins campioana New York Knicks într-o serie de playoff. Într-o Conferință de Est mai competitivă decât cea pe care a părăsit-o, Haliburton vrea să demonstreze că Pacers își pot recâștiga locul de vârf.
„Să regăsim din nou magia aceea nu este o garanție”, a declarat pentru presă directorul general al Pacers, Chad Buchanan. „Dar nucleul nostru crede unul în celălalt. Au impresia că oamenii i-au dat deja la o parte. Asta s-a întâmplat în cei doi ani în care am avut parcursuri bune: oamenii pur și simplu ne-au lăsat deoparte. Asta îi motivează.”
Dincolo de teren
Pe tricoul de probă, zero din mijloc era portocaliu, în aceeași nuanță cu marginile, pe un tricou care avea mijlocul colorat în albastru. Când Haliburton a luat foaia de hârtie, a râs ironic.
„Cine a desenat asta?”, a întrebat el. „Portocaliu și albastru pe un tricou al Pacers?”
„Culorile Knicks”, a răspuns soția sa, Jade, cu un zâmbet complice.
Cu începerea taberei de antrenament încă la câteva săptămâni distanță, Haliburton și soția sa au vizitat copii de la Peyton Manning Children’s Hospital din Indianapolis. Haliburton a participat ca purtător de cuvânt al Indiana Donor Network, pentru a crește gradul de conștientizare privind donarea de organe. Cei cinci copii prezenți sunt beneficiari de transplant de rinichi.
Așezați la o masă, Haliburton și copiii, unii dintre ei de doar 6 ani, au luat foi de hârtie pentru a colora. Imediat s-a iscat o dezbatere animată.
„Care e culoarea voastră preferată?”, i-a întrebat Haliburton pe ceilalți de la masă, stârnind o discuție aprinsă.
„Roșu!”, a strigat unul. „Albastru!”, a spus altul. „Galben!”
„Curcubeu!”, a zis un al treilea, deschizând o nouă dispută despre faptul dacă toate culorile pot fi considerate una singură. El susținea că da.
„Dar există un marker curcubeu?”, a întrebat Haliburton, prezentând întrebarea ca pe o capcană de tip șah mat. Când a spus că își preferă culoarea gri, copiii s-au dat înapoi. „Nu auziți niciodată asta, nu?”, a spus el zâmbind.
În ultimul an, Haliburton și-a petrecut mare parte din timp în Indianapolis, implicându-se în proiecte de acest fel. A ajutat Pacers să revitalizeze meciul de softball caritabil din această vară, la care au jucat jucători de la Indianapolis Colts și Indiana Fever. Fanii au umplut Victory Field, un stadion de baseball Triple-A cu 12.000 de locuri din centrul orașului.
Legătura lui Haliburton cu regiunea Midwest este profundă. S-a născut în Wisconsin, iar în Ames și-a cunoscut soția și i-a cerut mâna. Atașamentul său față de regiune s-a adâncit și mai mult de când a fost transferat la Indiana, în 2022.
De aceea a investit atât de mult în comunitate.
„Acum am o altă perspectivă asupra vieții”, a spus Haliburton. „Sunt recunoscător că pot juca din nou baschet și că pot face toate lucrurile diferite pe care le pot face în comunitate, pentru că atunci când se întâmplă ceva de genul acesta, îți trece viața prin fața ochilor.”
În prima sa vacanță, câteva luni după operație, abia putea coborî scările unei case închiriate și avea nevoie de ajutor să se deplaseze când au plecat. Chirurgul îl avertizase, dar realitatea l-a lovit din plin. A plâns sub duș.
„Trebuia să accept că trec de la a fi în vârful lumii la exact opusul, într-o clipă”, a spus Haliburton.
„Sună ciudat, pentru că este o accidentare de baschet, dar indiferent de situație există un termen. Știi că vei fi bine după un anumit timp. Avem cei mai buni medici din lume, cei mai buni kinetoterapeuți, toate astea. Știi că vei reveni, dar este un lucru înfricoșător.”
A petrecut cea mai mare parte a recuperării în Indianapolis, stând pe banca echipei în serile de meci, acasă sau în deplasare, chiar dacă sezonul mergea din rău în mai rău. Dar în mijlocul recuperării s-a confruntat și cu o formă severă de zona zoster, care i-a adus peste 13 kilograme în plus și un umflat puternic al feței, ca efect secundar al medicației. Boala, extrem de contagioasă, l-a ținut departe de colegi pe banca echipei. A fost încă o lovitură într-un sezon lung.
„În liga aceasta, mai ales când un jucător important este accidentat, ce înseamnă asta pentru anul următor: unii au propriul lor program, «Hei, trebuie să fac ce e bine pentru mine»”, a spus Buchanan. „Ty nu e așa. Ty știe ce are nevoie echipa de la el, nu ce trebuie să facă el pentru echipă.”
În timpul recuperării solitare și dificile, uneori își readucea în minte vechile highlight-uri.
„Doar ca să simt ceva”, a spus el. „Odinioară puteam să fac asta. Mi-e dor de senzația aceea.”
La un moment dat a revăzut chiar și finala din 2025, a spus el. Atenția i-a rămas la Game 4. Pacers conduceau cu 2-1, dar Thunder au revenit de la un deficit de peste zece puncte în a doua repriză, Shai Gilgeous-Alexander marcând 15 din cele 35 de puncte ale sale în ultimele 4:38 de joc.
„Game 4 va rămâne mereu în mintea mea”, a spus Haliburton. „Dacă câștigi acel meci, se schimbă întreaga serie.”
Gândul l-a urmărit în timp ce își vedea echipa trăind cel mai slab sezon din istoria francizei și realiza că o mare parte din discuțiile despre dificultățile Pacers se concentrau asupra lui, a accidentării, a recuperării și a revenirii sale.
„Toată lumea simte mereu că vara e foarte lungă”, a spus Haliburton. „Ei bine, eu am avut-o de două, chiar de trei ori mai lungă decât toți ceilalți.”
Reconstruirea obiceiurilor
Haliburton nu vrea ca Pacers să uite sezonul trecut.
Indiana a încheiat cu cele mai puține victorii din istoria francizei. Echipa a fost decimată de accidentări încă de la început și, în a doua parte a sezonului, a început să își caute o poziție mai bună pentru alegerea din draft. Până la final, echipa semăna cu o umbră a celei care ajunsese în finală.
„Puteți privi [clasamentele preseason] ca pe o lipsă de respect, dar în același timp trebuie să înțelegeți că ne-am pus singuri în această situație prin felul în care am jucat anul trecut”, a spus Haliburton. „Există standarde pe care nu le-am atins și pe care trebuie să le recuperăm. Și nu e un secret că anul trecut a existat o scădere.”
Tabăra de antrenament s-a concentrat pe reconstruirea acelor obiceiuri.
În seara dinaintea primei zile de antrenament, echipa s-a adunat în casa lui Buchanan, pe terenul de baschet interior. Este o tradiție anuală de patru ani, un moment în care Pacers își stabilesc prioritățile înainte de sezon.
Antrenorul Rick Carlisle a regretat cât de lungă a fost vara. De la ultimul meci din aprilie trecuseră cinci luni și jumătate, iar de la ultimul meci cu adevărat important, și mai mult.
„Reclamarea” a devenit cuvântul-cheie al întâlnirii.
Carlisle a recunoscut cât de important este să îl aibă din nou pe Haliburton, dar a avertizat împotriva privirii asupra lui ca pe un salvator.
„Suntem o echipă care depinde foarte mult unii de alții”, a spus Carlisle înaintea meciului de la Ames din săptămâna trecută. „Unul dintre lucrurile care ne-au făcut o echipă specială în cei doi ani foarte buni a fost conexiunea noastră, ecosistemul nostru, dependența unii de alții.”
„Vom fi întotdeauna mai buni ca suma tuturor părților.”
Cea mai mare parte a nucleului Pacers rămâne aceeași: Haliburton, Siakam, Nembhard și Aaron Nesmith. Ivica Zubac a fost adus însă pentru a-l înlocui pe Myles Turner, plecat într-un transfer de la termenul-limită, o tranzacție care a costat Indiana alegerea a cincea din draft.
Surse din echipă spun că Pacers sunt convinși că tranzacția va ajuta la redeschiderea ferestrei lor de șanse la titlu. Recunosc, de asemenea, că Zubac, care joacă mai aproape de coș, aduce alte calități decât Turner, un center care întinde terenul prin șuturile de la trei puncte.
„Avem un antrenor excelent care găsește soluții”, a declarat Buchanan. „Aceasta este una dintre forțele lui. Dacă lucrurile nu merg bine și nu jucăm bine sau [Zubac] nu se integrează bine, el se adaptează.”
Integrarea lui Zubac poate dura. Tot așa și legătura sa individuală cu Haliburton. Cei doi au avut probleme de sincronizare în pick-and-roll-urile din preseason, Haliburton făcând adesea prea devreme ocolul, înainte ca noul său center să aibă ocazia să taie spre coș.
„E atât de nerăbdător să dovedească lucruri oamenilor. Urăște când oamenii spun că va trebui să aibă răbdare. Urăște asta”, a spus Buchanan. „Și zice: «Am stat afară 16 luni, la naiba, sunt gata de joc». Evident că este foarte încrezător, dar cred că îl așteaptă o perioadă de reacomodare, ca să-și recapete picioarele, ritmul și ritmul de joc.”
Primele semne de revenire
În unele momente, Haliburton s-a mișcat ca altădată, dar în primul său meci de revenire au fost vizibile și durerile de creștere.
S-a comparat cu un junior care joacă prea repede și trebuie să încetinească pentru ca atacul să își găsească ritmul. Și-a sucit glezna dreaptă în timpul meciului și a stat pe bancă la următorul meci de pregătire, dar o rezonanță magnetică a confirmat că tendonul lui Ahile nu a fost afectat.
„Eram entuziasmat să fiu acolo, emoționat, dar trebuie doar să încetinesc puțin”, a spus el. „Mai sunt multe de îmbunătățit, atât la mine, cât și la echipă. Dar sunt încântat că sunt din nou pe teren.”
Mai multe momente petrecute în sală în această vară i-au oferit motive de încredere.
Într-o după-amiază de la sfârșitul lui iulie, la 13 luni după operație, a driblat o dată și a aruncat mingea în sus spre coș. În timp ce alerga după ea, mingea a lovit cercul din interiorul centrului de antrenament al Pacers, iar impulsul său aproape că l-a dus mai sus decât a fost de ani de zile. În aer, a trecut mingea printre picioare și s-a ridicat spre coș, reușind un dunk cu mâna dreaptă, în timp ce membri ai staff-ului Pacers au scos un țipăt colectiv.
Dar Haliburton a fost cel care a strigat cel mai tare, eliberând mai mult de un an de tensiune.
Avea un pariu cu Erik Huddleston, antrenorul de forță și condiție al echipei Indiana: dacă reușește dunk-ul, un Eastbay, Haliburton putea sări peste antrenamentul de după practică.
Este un dunk pe care Haliburton nu îl mai realizase regulat de când era un rookie de 20 de ani.
Mai târziu, a postat un videoclip cu dunk-ul pe rețelele sale de socializare, iar mesajul pentru restul ligii a fost evident.
Dunk-ul a marcat intrarea spectaculoasă a lui Haliburton, dar un moment mai discret, petrecut o lună mai târziu, a trimis un semnal și mai puternic.
Înainte de începerea sezonului, jucătorii Pacers au organizat un minicamp la Los Angeles.
La un moment dat, în timpul unui scrimmage, Haliburton a căzut pe parchet. Cu câteva luni înainte, toți cei din sală ar fi amuțit, așteptând ca el să se ridice, la fel ca în seara aceea din Oklahoma City.
De data aceasta, nu s-a întâmplat nimic. S-a ridicat. Jocul a continuat.
„Asta”, a spus el, „mă face să mă simt din nou normal”.